Acest studiu de caz este un exemplu ilustrativ, construit din situații tipice întâlnite în proiectele noastre. Cifrele sunt orientative.
Context
Distribuitor regional de produse alimentare, 3 depozite, ~90 de angajați, ~4.000 de linii de comandă pe zi. Sistemul existent nu mai făcea față: stoc inexact, picking pe hârtie, integrări manuale cu clienții mari.
Provocarea
Compania primise deja o ofertă de la un furnizor recomandat de un partener, cu o implementare „standard” de 6 luni. Managementul nu putea evalua dacă sistemul acoperă specificul: loturi cu termen de valabilitate, livrări multiple pe zi, condiții comerciale complexe pe client.
Abordarea
Am cartografiat procesele critice (recepție, picking, livrare, retururi, facturare) și am scris 22 de scenarii de test pe datele companiei. Am identificat 5 furnizori potriviți, am organizat demo-uri scriptate cu grilă comună de evaluare, am calculat costul total pe 5 ani și am negociat alături de client cerințele contractuale și criteriile de acceptanță.
Rezultate
Sistemul recomandat inițial a picat la 6 din 22 de scenarii. Soluția aleasă a costat cu 31% mai puțin pe 5 ani și a acoperit toate scenariile critice. Implementarea a început cu procese clarificate și un contract cu etape de acceptanță – o bază complet diferită față de punctul de plecare.